COMUNICAT DE PRESĂ NR. 13

04.06.2025

 

Compartimentul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 188 al. 1 Cp.

În fapt, s-a reținut că în data de în data de 11.05.2025, în jurul orei 19:30, inculpatul de origine străină, pe fondul unui conflict spontan ce a avut loc într-o locuință tip container din Timișoara, a înjunghiat-o cu un cuțit pe persoana vătămată, aplicându-i un număr de patru lovituri în zona spatelui, perforându-i plămânul și punându-i viața în primejdie.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

 

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță în vederea judecării cauzei, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.