Ca urmare a aprobării de către Camera deputaților a unor proiecte de lege privind domeniul justiției cu ignorarea avizului negativ din partea CSM, a voinței exprimate de peste 4000 de magistrați și a recomandărilor Comisiei Europene,
Respectiv ca urmare a promovării unei inițiative legislative pentru modificarea Codului penal și Codului de procedură penală care va lipsi organele judiciare de instrumentele juridice menite a asigura protecția vicimelor și identificarea infractorilor, făcând astfel justiția penală ineficientă,
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara își manifestă profunda îngrijorare cu privire la modificările legislative preconizate și se alătură colegilor din toată țara, judecători și procurori, care au decis să își manifeste în mod public și tăcut dezacordul față de acestea, ieșind, azi, luni, 18.12.2017, ora 17,oo în fața Curții de Apel Timișoara.
Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara