COMUNICAT

        

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Timișoara  au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului:

-PAȘCA IONEL, pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri în formă continuată.

 

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, în calitate de primar al comunei Chisindia, jud. Arad și de ordonator principal de credite, în perioada 26 aprilie – 11 mai 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dispus și aprobat efectuarea a 9 plăți, prin schimbarea destinației legale a întregii sume de 270.000 lei alocată unității administrativ teritoriale prin H.G. nr. 255/03.04.2012, destinația acestora fiind exclusiv pentru plata arieratelor aferente cheltuielilor curente și de capital ori pentru cofinanțarea unor proiecte din fonduri externe nerambursabile.

 

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Arad.

 

 Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea urmăririi penale și trimiterea rechizitoriului instanței de judecată, situație care nu poate înfrânge în nici un fel principiul prezumției de nevinovăție.