R O M Ā N I A

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LĀNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

 

COMUNICAT 

  

        

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Curtea de Apel Timişoara este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe  lāngă Curtea de Apel Timişoara  au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea īn judecată a inculpatului:

-MUNTEANU PETRU, pentru săvārşirea, īn concurs real, a infracţiunilor de īnşelăciune cu consecinţe deosebit de grave īn formă continuată, uz de fals īn formă  continuată, lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi ameninţare.

Probatoriul administrat īn cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, īn cursul anului 1987, inculpatul a falsificat un testament olograf, īn baza căruia, mama sa a devenit moştenitoarea defunctului Ş.E.T. După decesul mamei sale, īn 26 septembrie 1994, inculpatul Munteanu Petru a devenit moştenitorul acesteia dobāndind astfel apartamentul nr. 1 din imobilul situat īn mun. Lugoj, P-ţa Constantin Drăgan nr. 6 şi un teren de aproximativ 6,3 ha īn loc. Jureşti, jud. Timiş. Ulterior, printr-un certificat de moştenitor suplimentar, inculpatului i-a fost recunoscut şi dreptul de moştenire asupra suprafeţei de 4 ha teren arabil.

Īn baza calităţii de moştenitor şi avānd ca suport legislaţia de după anul 1990, care a dat posibilitatea revendicării şi restituirii unor imobile preluate abuziv īn proprietatea statului, inculpatul a identificat proprietăţile defunctului Ş.E.T. şi a solicitat restituirea acestora.

Īn urma demersurilor efectuate i-au fost retrocedate următoarele imobile:

-Lugoj, P-ţa Iosif Constantin Drăgan, nr. 6, ap. 1;

-Lugoj, P-ţa Iosif Constantin Drăgan, nr. 6, ap. 2;

-Lugoj, str. Corneliu Coposu, nr. 6, ap. 2, 5, 6, 9, 10, 12;

-un teren extravilan, īn suprafaţă de 40.400 mp, situat īn Tapia;

-Vila Hermina amplasată īn Sovata, str. Trandafirilor, nr. 33, jud. Mureş.

De asemenea, inculpatul a solicitat dar nu i-au fost retrocedate următoarele imobile:

-Lugoj, str. Corneliu Coposu, nr. 6, ap. 1,3,4,7,8 şi 11;

-Lugoj, Piaţa Iosif Constantin Drăgan, nr. 4;

-Lugoj, str. Ion Creangă, nr. 1, ap. 4;

-Lugoj, str. Ion Vidu, nr. 16.

Expertiza īntocmită īn cauză pentru stabilirea prejudiciului cauzat de către inculpat a concluzionat că, valoarea totală a imobilelor retrocedate către inculpat, īn baza testamentului falsificat, este de 740.891 RON, la care se adaugă valoarea  Vilei Hermina din Sovata, care a fost evaluată la 223.615 RON. Totodată, valoarea imobilelor pe care inculpatul le-a solicitat, dar nu i-au fost retrocedate, este de 797.003 RON.

Īn data de 23 aprilie 2010 inculpatul a vāndut părţii vătămate D.C.I. apartamentul nr. 10, situat pe Splaiul Corneliu Coposu, nr. 6 din Lugoj, cu suma de 35.000 euro, deşi cunoştea că l-a obţinut īn baza unui testament falsificat.

Ulterior, īn data de 12 iulie 2010 inculpatul a vāndut părţii vătămate C. apartamentul nr. 12, situat pe Splaiul Corneliu Coposu, nr. 6 din Lugoj, cu suma de 100.000 euro, deşi cunoştea că a fost obţinut īn baza unui testament falsificat.

Īn data de 21 iunie 2010, inculpatul Munteanu Petru, prin acte de violenţă şi ameninţare cu moartea a determinat-o pe partea vătămată S.Z. să părăsească apartamentul nr. 5 situat pe Splaiul Corneliu Coposu, nr. 6 din Lugoj, după care, fără drept, a pătruns īn interior şi a procedat la evacuarea bunurilor acesteia, fără a respecta procedurile legale privind punerea īn executare a unor hotărāri.

Dosarul a fost preluat pentru efectuarea urmăririi penale de la Parchetul de pe lāngă Judecătoria Lugoj, conform dispoziţiilor art. 209 alin. 4din C.p.p.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş 

            Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea urmăririi penale şi trimiterea rechizitoriului instanţei de judecată, situaţie care nu poate īnfrānge īn nici un fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ROMĀNIA, Timişoara, Str. Eugeniu de Savoya nr. 2, judeţ Timiş

Tel: +40-0256-498499 Fax: +40-0256-492125

                                                                                 e-mail: pca_timisoara@mpublic.ro