27.03.2012

 

 

 

COMUNICAT

 

 

        

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Timişoara  au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor:

-POPOVICI MAGDALENA, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu;

-PUŞCAŞU MIHAELA-CRISTINA pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă;

Dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara la data de 13.10.2010, în temeiul art. 209 al. 41 C.p.p., urmare a propunerii formulate de acest parchet şi avându-se în vedere complexitatea cauzei.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea stare de fapt:

Inculpata Popovici Magdalena are calitatea de asistentă medicală şefă la Creşa cu program săptămânal nr. 17 din Timişoara, administrată de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Luis Turcanu” din Timişoara, iar inculpata Puscasu Mihaela Cristina are calitatea de infirmieră la aceeaşi unitate. În virtutea funcţiilor deţinute, inculpata Popovici Magdalena, avea atribuţia de a asigura securitatea copiilor din creşă pentru prevenirea de accidente, iar inculpata Puşcaşu Mihaela-Cristina avea obligaţia de supraveghere a acestora.

În data de 02.07.2008, în jurul orei 12,00, minorul G.D., în vârstă de 3 ani şi 5 luni, înscris în grupa mijlocie la Creşa cu program săptămânal nr. 17 din Timişoara, a suferit o vătămare corporală gravă. Vătămarea corporală s-a produs în timp ce minorul se afla la grupul sanitar al creşei, împreună cu inculpata Puşcaşu Mihaela-Cristina, prin căderea unei vane de fontă peste membrul inferior drept al minorului.

Din materialul probator existent la dosarul cauzei a rezultat că inculpata Puscasu Mihaela-Cristina nu şi-a îndeplinit, din neglijenţă, obligaţia de supraveghere a minorului, astfel că acesta s-a agăţat cu mâinile de vană şi, pentru că nu era fixată în perete prin sisteme de siguranţă suplimentare, ci era dispusă doar pe un suport în formă de trepied, aceasta a alunecat pe gresie şi s-a răsturnat peste el cauzându-i o vătămare corporală gravă, respectiv fractură 1/3 medie femur drept, hemipareză stângă, necesitând pentru vindecare 68 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpata Popovici Magdalena nu şi-a îndeplinit, din neglijenţă, atribuţia de serviciu de a asigura securitatea copiilor din creşă pentru prevenirea de accidente, respectiv nu a luat măsurile necesare pentru fixarea în perete, cu elemente de siguranţă suplimentare, a vanei de fontă aflată în grupul sanitar.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Timişoara spre judecare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


ROMÂNIA, Timişoara, Str. Eugeniu de Savoya nr. 2, judeţ Timiş

Tel: +40-0256-498499 Fax: +40-0256-492125

                                                               e-mail: pca_timisoara@mpublic.ro